Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului, cunoscut sub numele de Casa Poporului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

Cladirea este structurată pe 6 nivele și împărțită în 21 de corpuri. Are 1100 de încăperi, dintre care 440 sunt birouri, peste 30 de săli și saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, o sală de concerte și 2 parcări subterane. Costul total estimat al clădirii este de peste 3 miliarde de euro iar toate materialele folosite la ridicarea și amenajarea clădirii sunt românești.

Când decizia lui Nicolae Ceaușescu de a ridica această clădire a fost finală, pentru a-i face loc, un întreg cartier (Uranus) a fost distrus, împreună cu locurile sale de valoare – Spitalul Brâncovenesc, biserici importante, sinagogi, stadionul Republica, etc.

Un punct de atracție important pentru turiști și un reper al Epocii de Aur, Palatul Parlamentului este o oglindă a unei întregi epoci.

Ateneul Român

Ateneul Român, realizat într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic în urmă cu 120 de ani, este privit ca exponentul arhitectonic și spiritual al unei întregi națiuni.

Templu al artei si culturii romanesti, simplu spus – sală de concerte, Ateneul Român este înscris în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, monument de valoare națională și universală.

Ateneul Roman
Arcul de Triumf

Arcul de Triumf

Comemorând victoria României în Primul Război Mondial, Arcul de Triumf este monumentul care a adus Bucureștiului numele de „Micul Paris”.

Construit în perioada 1921-1922, renovat între 1935-1936 și apoi în perioada 2014-2015, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României și este înscris în Lista monumentelor istorice din București.